Post Profectionem

Jpeg

Mereu am crezut că pentru a-mi schimba perspectiva, trebuie să mă uit din altă direcție. Mi-am învins astfel frica de înălțimi; aveam nevoie de asta. La un oarecare punct din exil, mi-am amintit de dumnezeu și unde altundeva să îl caut? Acesta m-a chemat de foarte mult timp – în acest context chemarea reală cu cea imaginată e tot una – însă după ce l-am căutat pentru prima oară cu adevărat, negăsindu-l, am abandonat. Atitudinea de nihilist zeflemitor nu mi-a prea plăcut sincer, și după cum spun unii înțelepți că se întâmplă, m-am întors la calea pe care mi-am ales-o în copilărie. Dar dumnezeu nu e un factor pe care voi insista în această serie. În schimb mi-am propus să vorbesc despre exil și despre împărăție – fictiv-utopică desigur, însă unul din prototipuri.

Îmi propun să încep cu exilul și să fac o tranziție subtilă înspre împărăție, dar exilul poate fi de mai multe feluri. Mă voi referi în mare parte la experiențe și păreri proprii, însă în măsura în care voi fi capabil, voi încerca să abordez și alte subiecte care mi se par interesante. Însă pe viitor… acum mă simt ca un poet bătrân. După o perioadă productivă sunt pregătit să hibernez cu niște ceai și lecturi vinovate. Accept această stare bipolară a omului în societate. Pregătit să ies din exil – dar doar dupa o ultimă pauză de revizie – încep de pe acum să îmi setez ceasul biologic (muncă și odihnă).  Voi putea spune că trăiesc cu adevărat când omul va deveni supra-om; când astrele nu îl vor mai controla. Precum maestrul care, cunoscând regulile atât de bine, le va încălca doar atunci când el consideră a fi necesar; așa supra-omul va citi în astre momentul cel mai productiv din destinul său și îl va culege în palma sa, la loc de vază între celelalte. Iar mie astrele îmi arată că ne îndreptăm inevitabil în direcția aceea. E oarecum ironic: unii oameni fug de muncă și alții fug spre ea, și asta în timpul în care istoria îi obliga până și pe cei mai înceți să analizeze însuși conceptul de muncă. Curând, curând…

Între timp, așa încet, încet, vă voi spune despre cum am crescut cu iluzia că aparțin unui alt loc. O hartă întreagă gata de explorat; facută din bucăți rupte din desene, jocuri, carți, “vraja mării” și alte gânduri. Ce a fost oare greșit în a-mi irosi copilăria contemplând în liniște neființa. Am plecat ce-i drept adesea: sub cireșul din grădină îmi găseam mereu portița către propria “Narnia”. Însă îmi place să cred că am fost mereu conștient de faptul că acele lumi pe care le construiam încet și care deveneau proiectul și prietenul meu, raison d’etre-ul meu, erau încercarea mea de a înțelege lumea aceasta. De aici și exilul: lumea nu era destul de bună pentru mine, eu nu eram destul de bun pentru ea –  am plecat… Dar fiind pasionat de mic de arheologie, în timp mi-am dat seama că motivul pentru care îmi plac cărțile, e pentru că sunt făcute de oameni și vorbesc despre ființa pe care au reușit să și-o creeze. Astfel, în timp mi-am reanalizat nițel conceptul de împărăție. Dacă e să fiu sincer, încă nu îl am bătut în cuie; dar ce nu spune nimeni, e că Roma nu doar că nu a fost creată într-o zi, ci că a fost nevoie de mai mult de o persoană. Fiecare a contribuit în felul său, de la împărați și preoți, ingineri si prostituate la plebeni și sclavi. (și pentru ce… – nu m-am putut abține)

Ce mă face deci să îmi doresc să părăsesc acel safe haven? Ca orice comfort zone e o iluzie, și oricât de diferiți am fi, toți ne dorim același lucru – sau mai bine zis, căutăm același lucru: răspunsul la întrebarea “Cum să trăiesc o viață bună”.
Aș putea spune că m-am reîntors la vechile valori, că le-am ales din lejeritatea oferită de obișnuință; idealism, romantism, idealism transcendental, bla bla. Adevărul este că m-am plictisit. M-am plictisit și aș vrea să încerc din nou realitatea, de data asta cu mai mult entuziasm. Într-adevăr, de dragul argumentului trebuie admis că e absurdă orice decizie/concluzie, însă cred că îmi doresc să am o viață împlinită și modalitatea prin care cred că pot obține asta e prin cunoaștere. Worst case scenario: în 5 ani mi se ia de tot și mă comercializez – strâng bani pe care îi investesc în virtual reality => case closed, live happily ever after/Practical Hedonism 101.